Home

Sfântul Antonie cel Mare (251-356), "părintele monahilor", este poate cel mai popular ascet şi socotit a fi începătorul vieţii calugareşti. Este considerat de tradiţia monastică drep întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare.

Prăznuirea lui se face la data de 17 ianuarie în toate tradiţiile creştine.

    Viaţa lui a fost povestită de sfântul Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop de Alexandria (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), Vita Antonii - Viaţa lui Antonie -, scrisă la puţină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 şi 359.

    Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor ţărani crestini înstăriţi; aici a învăţat să practice credinţa, mergând des la biserică. După moartea părinţilor săi - Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viaţă, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei, care zice: "De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi, venind, urmează Mie" (Matei 19,21). Antonie a primit acest cuvânt ca şi cum îi era adresat lui direct şi, după ce şi-a împărţit averea la săraci şi a dat-o pe sora lui în grija unei comunităţi de fecioare, s-a retras în singurătate. A vieţuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic şi mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.

    În 286, la vârsta de 35 de ani, se aşază într-o fortăreaţă părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deşertului, "muntele dinafară", în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele "colonii monastice" din deşerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria şi Schit (Skete).

    Către anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii crestini prigoniţi de stăpânirea romană în timpul persecutiei lui Maximin.

    În anul 312 se instalează deşertul adânc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte astăzi mănăstirea care-i poartă numele). Aici trăieşte până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-şi vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susţine pe Sfântul Atanasie, persecutat de partida pro-ariana.


Cookies policy